Maria Popistaşu, cea mai bună actriţă din producţiile Tv germane

07.04.2009

Actriţa româncă Maria Popistaşu a rpimit premiul pentru cel mai bun rol principal feminin, pentru prestaţia din "Die zweite Frau" ("Cealaltă femeie"), distincţia fiind acordată la gala premiilor Adolf Grimme pentru industria de televiziune germană.

Pentru acelaşi film au mai fost premiaţi regizorul Heins Steinblicher şi actorul Matthis Brandt (cea mai bună interpretare masculină).
 
"Prin cuvinte puţine şi multe metafore, filmul reuşeşte să păstreze un echilibru perfect între râs şi seriozitate, între apropiere si distanţare faţă de protagonişti. Un joc intimist condus magistral de actorii principali Matthias Brandt şi Maria Popistaşu, care reuşesc să facă din personajele lor caractere pline de vitalitate şi căldură, atât prin gesturile mărunte, cât şi prin cele semnificative. Puterea de interpretare a celor doi face din «Die zweite Frau» un film mare", şi-a argumentat decizia juriul premiilor Adolf Grimme.
 
Maria Popistaşu s-a născut în 1980, la Bucureşti, a absolvit Liceul "Nicolae Tonitza" şi Academia Naţională de Teatru şi Film. Şi-a făcut debutul în televiziune în "Gunpowder, Treason & Plot" (BBC, 2004). A urmat partitura din "Sex Traffic" (Channel 4/CBC, 2004), care i-a adus şi primul premiu, Gemini Award 2005 pentru cel mai bun rol secundar feminin. Maria Popistaşu este cunoscută publicului român mai ales datorită rolului Kiki din filmul "Legături bolnăvicioase", în regia lui Tudor Giurgiu.
 
Premiile Adolf Grimme se acorda producţiilor de televiziune considerate de referinţă de către critica de specialitate. Pentru juriul premiilor Adolf Grimme, televiziunea este văzută ca punctul de întâlnire dintre un mediu de informare foarte răspândit şi un public eterogen. Obiectivitatea, paleta largă de subiecte luate în consideraţie, transparenţa şi argumentarea fiecărei decizii sunt cuvintele de ordine după care se face acordarea distincţiilor. (sursa:impactnews)

Interviu MARIA POPISTASU

Dintre reprezentantii noului val de tineri actori, Maria Popistasu m-a impresionat prin spontaneitate si jocul sau subtil. "Legaturi bolnavicioase" a adus-o in atentia publicului neconventional din Romania, dar Maria joaca de mult mai mult timp. Prima dragoste a fost teatrul, dar filmul se pare ca a cucerit-o definitiv. Osciland intre Berlin, Munchen si Bucuresti, Maria Popistasu iubeste actoria, dar are cele mai creative pasiuni: confectioneaza accesorii, papusi si se descurca de minune cu croitoria. Pretentioasa si cu o privire usor pierduta , Maria are cel mai incantator zambet. E pe tocuri la figurat, deoarece iubeste comoditatea, dar e la inaltime in orice context pentru ca atitudinea este atuul care o caracterizeaza cel mai bine.

PeTocuri: Care este imaginea la care te gandesti in primul rand cand spui "pe tocuri"?
Maria Popistasu: Imi dau seama ca inspira un tip de atitudine, dar eu, nefiind tocmai genul "pe tocuri" scap sensul sau, mai degraba, importanta conceptului. Primele tocuri le-am purtat pe scena si ma mai gasesti pe tocuri in filme, dar in viata sunt de cele mai multe ori cu talpile pe pamant.

PT: Esti una dintrele cele mai apreciate reprezentante ale noului val de actori tineri. Ce anume te recomanda ca actor? Care crezi ca este principala ta calitate profesionala?
MP: Cred ca sunt serioasa si disciplinata. Cred ca am personalitate si asta inseamna ca nu e tocmai usor de lucrat cu mine, dar nu pretind niciodata ca am toate raspunsurile la toate intrebarile. Spun foarte des "eu cred" si "parerea mea" si nu prea dau verdicte.

PT: Ce a insemnat proiectul Shooting Stars pentru tine si de ce crezi ca ai fost selectionata?
MP: Shooting Stars e un proiect destul de indepartat acum. Am cunoscut niste oameni, am prins ceva de lucru, dar acum mi se pare ca s-a intamplat in alta viata.

PT: Cat este talent si cat sansa in meseria de actor?Ce te determina sa alegi un rol sau sa-l refuzi?
MP: Cred ca e greu de spus. Daca n-ai sansa nu ai expunere, nu? Adica esti un actor foarte bun si perfect necunoscut. Cred ca am avut sanse si mai cred ca sunt suficient de determinata sa imi creez singura sanse. Rolurile mi le aleg in functie de ce primesc, sa nu iti imaginezi ca ploua cu oferte. Eu nu ma simt pregatita sa fac televiziune asa ca pe partea asta am refuzat cat de politicos am putut mai tot ce mi s-a oferit. Altfel, imi place foarte mult sa lucrez, apreciez ofertele de afara pentru ca asta presupune sa lucrez cu echipe straine, sa cunosc oameni noi si sa ma testez in medii diferite. Si in plus, calatoresc, invat limbi noi - cred ca e un mod de lucru care se potriveste cu personalitatea mea.

PT: In ce masura poate un film ca "Legaturi bolnavicioase" sa schimbe mentalitatea publicului roman?
MP: Pai nu cred ca "Legaturi" a fost scos sa schimbe mentalitati. Eu am visat indelung la rolul educational al cinematografiei, dar cred ca e important sa fiu temperata in aprecierea impactului unui film asupra unui aspect atat de greu de destelenit ca "mentalitatea". Cred ca a ajutat unii tineri sa se simta mai putin singuri si mai putin ciudati.... nu stiu, insa, ce modificari de mentalitate a produs.

PT: De ce actor si nu regizor? Care este calea optima de comunicare intre cei doi?
MP: N-am putere sa fiu regizor. Cred ca de regizor tine sa iasa un film bun. Cred ca un regizor bun poate face din rahat bici si de fiecare data cand vad un film bine jucat primul gand este ca a avut un regizor foarte bun. Cred ca actorii sunt foarte dispusi sa se joace, dar au nevoie de cineva care sa le canalizeze corect energia.

PT: Teatru sau film? Unii critici spun ca nimeni nu le poate face pe amandoua la fel de bine. Oscilezi inca intre cele doua sau e o optiune intentionata de a merge in paralel cu ele?
MP: Nu stiu, criticii stiu si ei ce spun, dar eu cred ca m-as descurca. Hehe! Sunt multi actori care se descurca foarte bine si la una si la alta. Eu imi doresc in continuare sa fac teatru, nu pot alege. Doar ca filmul mi s-a potrivit mai bine in ultimii 5 ani, sistemul de lucru imi este mai la indemana. 2 luni de lucru intens, apoi timp liber, pot opta sa fac orice proiect pentru ca nu sunt legata de niciun proiect pe termen lung.

PT: Cum crezi ca vei depasi obstacolul rolului etern de imigranta din est in cautarea fericirii? Ce fel de rol te-ar ajuta sa scapi de aceasta posibila eticheta?
MP: Deocamdata, noi romanii asa suntem perceputi afara. Asta se scrie despre si pentru noi pentru ca asa ne vad ei. Emigranta as putea sa nu joc daca as lucra in tara, in afara tarii voi juca mai mereu o straina.

PT: Ce nu ti-a placut la filmul belgian A perfect match? Si de ce ai acceptat totusi sa-l faci?
MP: Filmul l-am acceptat fara prea multe batai de cap. Ba chiar am optat sa il fac in detrimentul unui proiect de 2 ani pentru BBC. Nu eram pregatita sa fac un personaj de intindere atat de mare si atunci am decis sa aleg altceva pentru a nu simti vreun gol sau sa am timp sa regret. Proiectul belgian nu era rau, doar ca a avut probleme de regie, cred eu. Nu m-am simtit foarte solicitata si, in acelasi timp, am tras sa "ne scoatem". "Scosul"e un proces trist si epuizant si nu ma pricep foarte bine la asta.

PT: Ce e in neregula cu a te numi actrita versus actor?
MP: Of, nu e nimic in neregula. Doar ca meseriile suna ciudat la feminin. Directoare, doctora... Povestea cu actor versus actrita este de pe site unde am scris in partea engleza ca as prefera sa fiu numit "actor rather than actress". Actress suna oarecum frivol, poate de aceea.

PT: In ce masura te raportezi la comunism, avand in vedere ca ai prins perioada relativ putin, dar joci roluri care au stransa legatura cu ea?
MP: Nu stiu, chiar daca am prins putin, eu imi amintesc foarte multe dinainte de 89. Cred ca e o perioada din care am tras multa energie si inspiratie. Ma raportez la comunism in masura in care pot compara ce traim acum cu un fel de perspectiva imaginara a ceea ce ar fi putut fi daca ramaneam in acel sistem. Copilaria mea a fost una buna, populata de eforturile parintilor mei de a ne proteja de partea neplacuta si totusi tin minte si soaptele si ingrijorarea si gloantele suierand pe la geamuri. Totusi, rolurile mele n-as putea spune ca sunt in stransa legatura cu perioada comunista. Poate doar pentru ca personajele mele au trait timpurile alea si comunismul e continut, dar cred ca asta nu se vede tot timpul.

PT: Cu ce regizor din noul val ai vrea sa lucrezi in mod special?
MP: Cu toti. Si mai cred ca avem si niste actori foarte misto in noul val. Vreau sa lucrez cu toti.

PT: Ai absolvit Tonita si stiu ca ti-ai dezvoltat foarte mult latura creativa la nivel de hobby cu ilustratii si accesorii. De ce film si nu arte plastice? De ce ai schimbat drumul?
MP: Am ales actorie pentru ca asta mi-am dorit tot timpul. Am avut un scurt moment de deruta cand aproape am fost convinsa de ai mei ca actoria e in alta liga si ca ar trebui sa raman in scenografie unde prinsesem deja un fel de curaj. M-am speriat un pic, dar apoi am ales sa risc. Eram dispusa sa dau 7 ani la rand pana intru!  Acum mi se pare o prostie. Cred ca actoria e in mod limpede ceea ce trebuia sa fac, dar acum mi se pare o prostie sa tragi 7 ani la rand sa intri intr-un sistem care nu te vrea. Hehehe... De aceea sunt recunoscatoare ca am intrat din prima. Acum puteam fi anul 1 la ATF sau vreo contabila acrita.

PT: In ce consta marketizarea unui actor si cum il poate ajuta in cariera?
MP: Pai e important sa stii cum si cat sa te vinzi. Fiecare actor duce partea asta cu expusul in moduri diferite. Eu nu sunt foarte prezenta pentru ca am ales sa fie asa. N-as vrea sa apar cu disperare in toate revistele si in toate emisiunile in care am fost invitata. Ce as putea spune eu la o emisiune despre femeile care gatesc pentru a se proteja de adevarurile relatiilor ratate, ce sfaturi pot eu da si de ce? Ce sa caut eu acolo? Eu daca ma supar devin abrupt-agresiva, iar daca ma plictisesc sunt extrem de anosta. Nu fac bine nimanui in starile astea asa ca incerc sa apar mai rar si pe cat se poate, cat mai in legatura cu meseria mea. Sa vorbesc cat mai putin pe langa, sa ma recunosc in poze, si asa mai departe. Daca o sa imi iasa fara sa fac compromisuri asa zis de imagine, cu atat mai bine. Daca am sa ajung sa cedez si sa pozez in diva misterioasa am sa suport consecintele contrafacerii... Dar ce sa zic? Never say never.

PT: Cum arata o zi obisnuita din viata ta?
MP: Nimic iesit din comun. Depinde unde sunt. Daca sunt in tara, si asta inseamna de cele mai multe ori ca nici nu lucrez, atunci cele mai multe dimineti sunt cedate mamei mele. Sunt soferul ei. M-am trezit toata viata foarte devreme asa ca am cam 5 ore in plus fata de ceilalti. Numai ca singurii oameni din viata mea care sunt deja activi la ora 7 sunt parintii mei asa ca ma tin pe langa ei. Apoi nu stiu... ies la cafea cu cate cineva, ma duc la cinema, incerc sa cos sau sa mesteresc ceva. Daca am film, atunci sunt ciufuta si agitata, ma izolez, sunt mofturoasa si irascibila. Mor de placere sa imi pot permite sa ma alint in felul asta, sa am impresia ca mi se poate permite orice. E ca si cum as fi gravida, sunt privita cu un fel de indulgenta.

PT: Ai fost in Europa cam peste tot. Ce oras preferat ai?
MP: Acum imi place Berlinul. Imi place cu pasiune. E ca Londra. Ba mai mult, ce poate fi mai bun decat Londra? O Londra mai ieftina. Asta e Berlinul. Multicultural, informal, cosmopolit si profund impregnat artistic, toate astea pe o structura impecabila, nemteasca si cu un est in care ma simt si acasa si afara in acelasi timp. N-a fost dragoste la prima vedere, dar este dragoste adevarata. (sursa:petocuri)